Tendinte in amenajarile interioare

Cand vorbim despre trendurile in amenajarile de interior, remarcam ca acestea se schimba de la an la an, fiind influentate de mai multi factori. Daca pana acum tindeam sa nu dam o importanta atat de mare amenajarii locuintei, schimbarile din societate din ultima vreme ne-au facut sa fim din ce in ce mai atenti cu privire la spatiul in care traim. Suntem mai interesati de modul de compartimentare, de mobilier, de zonele dedicate confortului si zonele dedicate lucrului.
Cat despre tendintele anului curent, arhitecta Andra Marinescu de la Paradigma Studio spune ca ”un inceput pentru trendul 2020 il reprezinta culorile. Anul 2020 isi propune sa ne aduca mai aproape de natura si de mediul inconjurator exterior, astfel ca tonurile pamantii cu texturile aferente reprezinta o tendinta cromatica. De asemenea, putem aminti si verdele olive, galben ocru si orange aramiu, nuante ce aduc nu doar caldura, ci sugereaza si o conexiune cu natura”.
Evident, toate aceste tendinte sau reguli nu au nicio importanta in momentul in care noi ne dorim casa intr-un anumit fel, ne dorim o anumita piesa sau avem planul in minte cu locuinta pe care vrem sa o construim sau amenajam.

Primul pas: peretii
Cand vine vorba despre trendurile in amenajari interioare si personalizarea locuintei, atentia trebuie sa se concentreze, in primul rand, pe pereti. Culoarea peretilor si decorarea acestora aduce un plus de vitalitate locuintei. Poti adauga un plus de eleganta camerei de zi sau dormitorului, daca optezi pentru un tapet sau stickere decorative de perete. O alta optiune este imbracarea peretilor in piatra naturala care sa ofere un aer deosebit locuintei si care mai mult ca sigur va surprinde.
Pentru pereti, poti alege piatra naturala, in special cea decorativa. O gasesti sub diferite dimensiuni, mozaicuri sau paneluri pe site-ul PIATRAONLINE (www.piatraonline.ro). De asemenea, piatra naturala poate fi folosita in diferite alte moduri, precum in pardoseli, blaturi sau in placarea semineelor. Optiunile sunt nelimitate, asa ca este necesara creativitatea.

Detalii?
Natura a fost intotdeauna o parte importanta dintr-o locuinta, iar acum mai mult ca oricand ne-o dorim in vietile noastre. Mai mult decat atat, spatiul in care vei locui va deveni mult mai calduros si primitor, daca vei completa schema de design cu cateva plante de interior. Pentru amenajarea interioara, opteaza pentru orhidee, plante cu aspect deosebit, elegant, care pot fi gasite intr-o varietate de culori sau soiuri, usor de ingrijit. Aici mentionam si faptul ca orhideele pot fi asezate in ghivece de piatra, deoarece sunt mult mai rezistente si usor de intretinut, iar piatra aduce un aspect aparte locuintei, de tipul luxury.
Culorile contrastante reprezinta un must-have in locuintele care se doresc a fi scoase din anonimat. Un living in culori neutre se va schimba spectaculos prin adaugarea a doar cateva piese mici de mobilier in culori puternice sau elemente de decor simple, precum pernele decorative, ramele foto sau perdelele cu motive subtile, florale. Ai grija sa nu faci exces, deoarece poti incarca inutil spatiul, iar incaperea va parea obositoare.

Lumina naturala, un must-have
Putem spune ca lumina naturala este un trend care nu se demodeaza, indiferent de ce vremuri vorbim, astfel ca este foarte important sa permiti luminii naturale sa patrunda in locuinta ta si chiar sa o ajuti sa ajunga in toate spatiile locuintei prin amplasarea de oglinzi sau de elemente lucioase care o reflecta.
Daca ai geamurile de dimensiuni mari, incearca sa nu ingradesti lumina, ci sa o lasi libera sa intre in casa. Seara, opteaza pentru draperii sau jaluzele care sa iti ofere confortul pe care ti-l doresti si de care ai nevoie.

Si ca tot vorbim despre personalizare
Hai sa discutam despre elementele inedite! Pentru ca te afli pe site-ul #DreamBuilders, ar fi evident sa discutam despre piatra naturala si despre multitudinea de moduri si locuri in care o poti folosi. Insa ai vazut deja ce poti face cu ea in amenajarea apartamentului DreamBuilders. Noi iti vom povesti acum despre ce poti face cu alte obiecte, in amenajarea interioara a locuintei tale. Introdu decoratiuni simple, dar care sa aduca un plus de vitalitate, sau elemente de decor care sa se potriveasca cu personalitatea ta. Opteaza pentru lucruri create de tine (fotografii, picturi sau vaze de flori create cu mana ta), pentru suveniruri din vacante, ceasuri de perete sau tablouri cu familia ta, care sa aminteasca de momentele fericite petrecute impreuna.
Toate aceste mici parti din viata ta, transformate in elemente decorative devin atractia principala a locuintei, daca sunt amplasate in locurile potrivite si creeaza armonie.
Si in fond, armonia este cea care trebuie sa dainuie intr-o amenajare.

Si ca sa concluzionam acest articol, tendintele sunt variabile, de la an la an, de la sezon la sezon, iar singurul care decide cum trebuie amenajata locuinta ta, esti tu! Sfaturile cele mai importante spun ca ar trebui sa apelezi la ajutorul unui designer pentru rezultate care sa depaseasca asteptarile, iar daca vrei sa faci acest lucru singur, te poti inspira de pe blogul PIATRAONLINE. Alege un stil de amenajare care sa te reprezinte, si adapteaza-l nevoilor si personalitatii tale. Indiferent de directia spre care se va indrepta designul locuintei, amprenta personala a proprietarului va fi intotdeauna prezenta.